Catalog
Informatie

OTC VP 40% - Clorhidrat de oxitetraciclină (400 mg/g)

pulbere orală hidrosolubilă

Cod: 0067 Brand: AVE&VETMEDIC Categorii: Medicamente de uz veterinar Animale: Bovine, Porcine, Păsări, Pești Cumpară

OTC VP 40% - Clorhidrat de oxitetraciclină (400 mg/g)

Pulbere orală hidrosolubilă

Specii țintă - Viței, porcine, păsări, pești

Concentrația și forma farmaceutică:

1 g de pulbere orală hidrosolubilă conține:

Substanța activă:  Clorhidrat de oxitetraciclină 400 mg

Excipienți: Zaharoză.

Indicații terapeutice

Tratamentul infecțiilor cauzate de microorganisme sensibile la oxitetraciclină:

  • viței: infecții ale tractului respirator (Mycoplasma spp.) și ale tractului gastrointestinal (E. coli)
  • porcine: infecții ale tractului respirator, infecții ale tractului gastrointestinal.
  • păsări: infecții respiratorii (Mycoplasma spp., E.coli și Mycoplasma gallisepticum), infecții ale tractului gastrointestinal (holera aviară cauzată de Pasteurella multocida)
  • pești (păstrăv și crap): infecții cauzate de Aeromonas salmonicida (furunculoza la păstrăv, eritrodermatita la crap).

Contraindicații:

  • Nu se administrează la animalele cu hipersensibilitate cunoscută la tetracicline.
  • Nu se administrează la animalele cu insuficiență hepatică și renală.

Reacții adverse:

Administrarea unor doze prea mari sau administrarea îndelungată, precum și uneori administrarea dozelor terapeutice recomandate, pot provoca indigestie însoțită de diaree și vomismente, iar la animalele tinere acumulare în ţesutul osteoformator și discromie dentară. De asemenea, sunt posibile reacții alergice. In caz de reacție de hipersensibilitate, de utilizat antihistaminice și corticosteroizi.

Posologie pentru fiecare specie, mod de administrare

  • Păsări: 50-100 mg oxitetraciclină / kg greutate corporală (echivalent cu 12,5-25 g produs la 100 kg greutate corporală sau 500 g produs / 1000 litri apă potabilă), timp de 5-7 zile.
  • Viței: doza zilnică recomandată este de 20 mg oxitetraciclină / kg greutate corporală sau 5 g produs la 100 kg greutate corporală, divizat în două doze, timp de 5-7 zile.
  • Porcine: Doza zilnică recomandată este de 20-30 mg oxitetraciclină / kg greutate corporală sau 5g - 7,5 g produs la 100 kg greutate corporală, divizată în două doze, timp de 5-7 zile.
  • Pești: 20 g produs (echivalentul a 8 g de oxitetraciclină) la 100 kg de pește, timp de 4 zile. Daca este necesar, continuați terapia timp de încă 4 zile, dacă continuă decesul peștilor.

Indicații speciale de administrare:

Produsul trebuie dizolvat într-o cantitate mică de apă potabilă și apoi amestecat cu cantitatea totală de apă prevăzută. Nu se expune soluția medicamentoasă astfel preparată la lumina soarelui.

Zilnic se prepară o soluție proaspătă. Nu se amestecă cu lapte sau înlocuitori de lapte.

Pești: Cantitatea necesară de produs se amestecă mai întâi într-o cantitate mică din mîncarea zilnică pentru pește, apoi se amestecă bine cu restul mâncării.

Este important să se amestece în locuri uscate. Când se amestecă cu alimente peletate, trebuie de adăugat o cantitate mică de ulei comestibil pentru a îmbunătăți aderența medicamentului la suprafața peletei.

Nu administrați medicamentul în același timp sau în combinație cu lapte sau înlocuitori de lapte, antiacide sau medicamente care conțin ioni divalenți, care după administrarea orală pot reduce absorbția din tractul digestiv.

Timp de așteptare:

Carne și organe:

Porcine: 5 zile

Viței: 8 zile

Păsări: 7 zile

Carne de pește:

Păstrăv la 6°C – 12°C – 45 zile ; peste 12°C – 40 zile ;

Crap la 10°C – 20°C – 40 zile ; peste 20°C – 35 zile.

Ouă:

Păsări: 5 zile

Precauții pentru depozitare

A nu se lăsa la vederea sau la îndemîna copiilor.

A se păstra în ambalajul primar, în loc uscat, ferit de lumină, la temperaturi pînă la 25° C.

Precauții speciale pentru eliminarea medicamentului de uz veterinar neutilizat

Orice produs medicinal veterinar neutilizat sau deșeu provenit din utilizarea unor astfel de produse trebuie eliminate în conformitate cu cerințele locale.

Avertizări  speciale

Nu se administrează găinilor ouătoare.

Din cauza creșterii continue a rezistenței la tetracicline, se recomandă efectuarea unei antibiograme înainte de a utiliza medicamentul. Cele mai frecvente sunt bacteriile rezistente din genurile Proteus, Pseudomonas, precum și unele tulpini de E.coli, Salmonella spp., Enterococcus spp., Shigella spp., Enterobacter spp. și unele tulpini de Mannheimia haemolytica.

Precauții speciale care trebuie luate de persoana care administrează produsul  la animale

Persoanele cu hipersensibilitate la tetracicline trebuie să evite contactul cu produsul. Oxitetraciclina (rar) poate provoca dermatită de contact și, prin urmare, contactul direct al medicamentului cu pielea și mucoasele, și anume ochii, trebuie evitat. La manipularea produsului se recomandă utilizarea mijloacelor individuale de protecție (costume de protecție, mănuși, măști și ochelari de protecție). Mâinile trebuie spălate după fiecare contact cu produsul.

Interacțiuni cu alte produse medicinale și alte forme de interacțiuni

Nu se va administra produsul concomitent cu antibiotice  bactericide (antibiotice β-lactamice, aminoglicozide, combinație de sulfonamide cu trimetoprim, polimixine).

Supradozare

Tetraciclinele sunt medicamente relativ fiabile, dozele mari in general sunt bine tolerate de speciile țintă. Cele mai frecvente reacții adverse sunt cauzate de iritații locale (vomismente), din cauza tulburărilor florei saprofite intestinale, diareea este de asemenea posibilă. În caz de supradozare, poate produce efecte nefrotoxice și hepatotoxice.

Utilizare în perioada de gestație, lactație sau în perioada de ouat

Utilizarea tetraciclinei în perioada de dezvoltare a dinților, inclusiv în ultimele luni de gestație, poate duce la discromie dentară.

Nu se administrează găinilor ouătoare.