Catalog
Informatie

Amoximed LA

Amoxicilina trihidrat 150 mg/ml Suspensie injectabilă

Cod: 0063 Brand: AVE&VETMEDIC Categorii: Medicamente de uz veterinar Animale: Bovine, Porcine, Cîini, Pisici Cumpară

AMOXIMED LA

Concentrația și forma farmaceutică:

Suspensie injectabilă.

1 ml de produs conține: Substanța activă: Amoxicilina (sub formă de amoxicilină trihidrat)  150 mg

Excipienți: Alcool benzilic, butilhidroxitoluen, monostearat de aluminiu, trigliceride cu lanț mediu.

Indicații terapeutice

Amoximed LA   este indicat în tratamentul infecțiilor produse de germeni sensibili la amoxicilină. Administrarea în doză unică a acestui produs asigură o acțiune  prolongată a amoxicilinei.

Produsul este indicat în tratamentul infecțiilor gastro-intestinale, respiratorii, urogenitale, infecțiilor pielii și țesuturilor moi, precum și în prevenția infecțiilor postoperatorii (tratament preoperatoriu).

Contraindicații:

Nu se utilizează la  animale cu hipersensibilitate la penicilină și cefalosporine.

Nu se vor trata animalele cu insuficiență renală (anurie sau oligurie) sau în cazuri de infecții cu microroganisme producătoare de beta-lactamază.

Nu se va administra pe cale intravenoasă sau intratraheal.

Nu se va administra la ierbivore de talie mică (iepuri, porci de guineea și hamsteri etc.).

Reacții adverse:

Amoxicilina poate cauza reacții alergice. Este posibilă o reacție locală ocazională la locul de administrare.

Specii țintă

Bovine, porcine, ovine, cîini și pisici.

Posologie pentru fiecare specie, mod de administrare

Doza recomandată este de 15 mg/kg greutate corporală, sau cîte 1 ml produs / 10 kg greutate corporală.

Volumul calculat de produs este:

Bovine (intramuscular): 10 ml/100 kg g.c.

Porcine (intramuscular): 5 ml/50 kg g.c.

Ovine (intramuscular): 5 ml/50 kg g.c.

Cîini (intramuscular sau subcutanat): 2 ml/20 kg g.c.

Pisici (intramuscular sau subcutanat): 0,5 ml/5 kg g.c.

Indicații speciale de administrare:

Agitați bine flaconul înainte de utilizare.

Produsul se  administrează intramuscular sau subcutanat în doză unică, dar în caz de necesitate, administrarea se repetă după 48 ore. Administrarea repetată se va face în alt loc de injectare.

Masați locul injectării după fiecare administrare de produs.

Dacă volumul calculat de produs depășește 20 ml la bovine și 10 ml la porcine, produsul trebuie divizat și administrat în locuri diferite.  A se evita administrarea multiplă a produsului într-un singur loc de injectare.

Porcine: A nu se administra mai mult de 10 ml într-un singur loc de injectare.

Bovine: A nu se administra mai mult de 20 ml într-un singur loc de injectare.

Timp de așteptare: Porcine: carne 16 zile;  Bovine: carne 23 zile, lapte 3 zile.

Depozitare:

A nu se lăsa la vederea și îndemîna copiilor.

A se păstra în ambalajul primar, în loc uscat, ferit de lumină, la temperaturi pînă la 25° C.

 Atenționări speciale

Nu se utilizează la  animale cu hipersensibilitate la penicilină și cefalosporine.

Nu se vor trata animalele cu insuficiență renală (anurie sau oligurie) sau în cazuri de infecții cu microroganisme producătoare de beta-lactamază.

Nu se va administra pe cale intravenoasă sau intratraheal.

Nu se va administra la ierbivore de talie mică (iepuri, porci de guineea și hamsteri).

Precauții speciale care trebuie luate de persoana care administrează produsul  la animale

Penicilinele și cefalosporinele pot cauza reacții alergice grave la persoanele hipersensibile după inhalare, ingestie sau contact cu pielea sau mucoasa

Persoanele cu sensibilitate la penicilină trebuie să evite contactul cu acest produs.

Orice persoană care manipulează produsul trebuie să poarte echipament de protecție (mănuși, măști, haine speciale)

În caz de contact, de clătit cu apă.

În caz de apariție a reacțiilor alergice, de adresat imediat medicului. 

Interacțiuni cu alte produse medicinale și alte forme de interacțiuni

Nu se administrează concomitent cu alte antibiotice bacteriostatice.

Utilizare în perioada de gestație, lactație sau în perioada de ouat

Produsul poate fi utilizat în perioada de gestație, lactație sau în perioada de ouat

Ambalaj: Flacoane din sticlă de 100 ml, în cutie de carton.